O comisie independenta de experti, COMISIA BERGIER RECUNOASTE, IN SFARSIT, ADEVARUL

Din mediile elvetiene razbat mai departe ecouri ale comentariilor, schimburilor de opinii, chiar controverse, iscate in urma dezvaluirilor recente, intr-un document oficial, cu privire la tratamentul discriminator aplicat evreilor expusi si abandonati prigoanei naziste. Unele semne de intrebare s-au ridicat mai de mult in legatura cu politica promovata de Tara Cantoanelor fata de refugiati si cu deosebire cei ce incercau sa se salveze din iadul hitlerist si au fost respinsi de la frontiera, desi era cunoscut ca-i asteapta camerele de gazare. Faimoasa neutralitate, traditionala emblema nationala elvetiana, examinata mai de aproape, ca in lucrarile istoricului Edgar Bonjour, tradeaza fisuri, cateodata cu consecinte tragice (cum s-a intamplat in cazul tenorului celebru Joseph Schmidt). Publicistul Alfred Hössler, analizand perioada 1933-1945, punea la indoiala insusi mitul despre "Elvetia, tara de azil", intr-o carte cu titlu interogativ, aparuta in 1971. Mai tarziu, ancheta intreprinsa de Werner Rings pe tema "aurului nazistilor" a scos la iveala retele subterane detestabile de complicitati sau macar de acoperire financiara din partea bancilor elvetiene. Pana de curand, un val de ceata a sustras vederii conturile alimentate in aceste banci de ulterioare victime ale Holocaustului. Reglementari internationale au adus clarificarile de rigoare in problema "confidentialitatii" obligatorii si s-a trecut la cuvenite despagubiri.

In acest context de cautare si restabilire a adevarului si-a desfasurat activitatea Comisia Independenta de Experti, desemnata, in decembrie 1996, de Adunarea federala, sa cerceteze comportamentul autoritatilor pe timpul razboiului, masurile adoptate in regimul acordarii de asistenta umanitara solicitantilor de azil. Coordonarea lucrarilor a revenit profesorului Jean-François Bergier, titular din 1969 al unei catedre de istorie la Scoala politehnica din Zürich. Desi o sinteza finala este anuntata pentru anul viitor, "comisia Bergier" a dat publicitatii un raport intermediar pe intinderea a 800 de pagini, prompt intrat in atentia opiniei publice, socate de revelatii ale unor pacate ce incarca constiinta colectiva. Cotidianul genevez de larga audienta "Le Temps" titra mare, pe prima pagina a editiei din 12 decembrie `99: Istoria noastra, greseala noastra. Editorialistul gazetei subliniaza nevoia abordarii lucide a faptelor petrecute si scoase abia acum la lumina, oricat de incomode par: "Ar fi posibile infinite acrobatii in incercarea de a atenua brutalitatea acestei realitati, dar ramane sa traim cu ea. Totul cade in derizoriu, in afara cuvintelor de cainta, de scuze, de reculegere cu care Consiliul federal a stiut, din fericire, sa-si impaneze declaratia atat de prudenta, altminteri". Nu va mai putea fi contestata, de aici inainte, permeabilitatea Elvetiei la ideologiile dominante ale epocii. Infiltratii de sorginte fascista si nazista, cu tenta antisemita, cantaresc greu in decizii ale forurilor de conducere, crezute imaculate pana deunazi. A existat, desigur, un spirit de opozitie, dar si destula lasitate, mult curaj, insa, de asemenea, cinism - in proportii familiare si altora. Ceea ce nu reduce uimirea atator elvetieni, care au traversat perioada critica inspaimantati, terorizati de amenintarea straina la granite, si care pastreaza convingerea indreptatita de a nu avea nimic de reprosat. "E periculos - atrage atentia editorialistul - a incuraja asemenea iritare si a confunda retinerea cu nevoia de a absolvi Statul de orice vina".

O recunoastere deschisa a responsabilitatilor fusese schitata, la 7 mai 1995, cu prilejul implinirii de 50 de ani de la terminarea celei de a doua conflagratii mondiale, de catre consilierul federal Kaspar Villinger, prezentand scuze pentru politica oficialitatilor elvetiene fata de evrei. La aceste scuze a facut trimitere, doamna Ruth Dreifuss, presedinta in exercitiu a Confederatiei, ea insasi evreica de origine: "Raportul ne aminteste ca, in acel sumbru rastimp din istoria omenirii, Elvetia n-a raspuns, pe cat ar fi putut si ar fi trebuit s-o faca, traditiei sale umanitare... Nimic nu poate repara consecintele deciziilor luate atunci si noi ne inclinam plini de respect inaintea durerii celor ce, vazandu-si refuzat accesul pe teritoriul nostru, au fost abandonati unor suferinte de nespus, deportarii, mortii... Asumarea constienta, determinata de un astfel de raport nu trebuie sa ne indemne a judeca responsabilii de odinioara pe baza sensibilitatilor contemporane. Dimpotriva, se cuvine sa ne angajeze fata de viitor, spre a nu mai repeta nicicand greselile trecutului... In cooperare cu alte tari, Elvetia intelege sa continue a sustine contributia la dezvoltarea permanenta a unei ordini juridice internationale, capabile sa protejeze fiece individ impotriva oricarei forme de persecutie si violenta... In zorii unui nou mileniu, tara noastra se cuvine a fi un factor motor in imensa sarcina de a promova respectul omului si pacii intre popoare. Va fi imposibil de a aborda atare provocare fara a conserva memoria atator lectii ale tuturor tragediilor generate de secolul nostru. Datoram acest act de reculeasa aducere aminte, noua insine, urmasilor nostri".

Intr-un spirit similar de onestitate si pioasa demnitate, au reactionat alti protagonisti marcanti ai scenei politice elvetiene, sefi de partide, parlamentari, intelectuali. Intre acestia, Rolf Bloch, presedinte al Federatiei elvetiene a comunitatilor evreiesti, cerand autoritatilor actuale o mai acuta implicare in lupta contra antisemitismului latent, considera ca raportul, departe de a reprezenta un punct culminant in evaluarea erorilor comise, trebuie privit ca suport pentru un dialog constructiv de aici inainte: "Este datoria noastra a nu lasa aceasta perioada sa cada in uitare. Insistam deosebit ca dezbaterea sa se extinda la nivelul scolilor, ca tinerele generatii sa invete despre Shoah si rolul Elvetiei. Va trebui macar un capitol sa se adauge in manualele de istorie".

O similara exigenta indeplineste conditiile maximei urgente si pentru noi!

GEO SERBAN