|
1. Moldova si Muntenia
La 21 iunie 1941, Ion Antonescu a ordonat ca toti evreii valizi de la 18 la 60 de ani, care se aflau în satele dintre Siret si Prut, sa fie evacuati în Oltenia, în lagarul de la Târgu Jiu si în satele din împrejurimi. Membrii familiilor acestor evrei si toate celelalte familii evreiesti din alte sate ale Moldovei au fost evacuate în comunele urbane din departamentele implicate. Aceeasi masura a fost luata pentru întreaga populatie evreiasca din România care domicilia în zonele rurale . În afara de lagarul de la Târgu Jiu, au mai existat si alte lagare la Craiova, la Caracal, Turnu Severin si la Lugoj .
În întreaga Moldova si într-o mare parte a tarii au fost internati sute de evrei, care raspundeau cu viata pentru faptele coreligionarilor lor. Internarile de ostatici au durat de la 30 iunie 1941 pâna la 23 ianuarie 1942 , dar în Regat nu au avut loc executii de ostateci. Organizarea lagarelor s-a efectuat la ordinul Ministerului Afacerilor Interne sau al Marilor Unitati Militare si a fost executata de unitati ale armatei si de jandarmerie .
O adresa a colonelului Captaru, prefect al departamentului Iasi, trimisa Ministerului de Interne în iulie 1941 este semnificativa în privinta deportarilor evreilor din Moldova spre sudul tarii. În adresa se mentioneaza deportarea din Moldova a 829 de evrei (275 barbati, 377 femei, 98 baieti, 79 fete) în 24 vagoane (12 vagoane de calatori pentru femei si copii si 12 vagoane de marfa pentru barbati).
La 12 noiembrie 1941, la ordinul Maresalului Antonescu, Marele Cartier General al Armatei prezenta o statistica din care, iata, rezulta ca în România 47.345 de evrei erau folositi la „munca de utilitate civica” (munca obligatorie) .
Unii evrei efectuau munca obligatorie în localitatile unde domiciliau. Altii, însa, munceau în asa-zisele „detasamente exterioare de munca”, trimise uneori la sute de kilometri distanta. O lista a Marelui Stat Major (nedatata) indica faptul ca în detasamentele exterioare de munca se aflau mai mult de 17.000 de evrei, raspânditi în 21 de judete ale tarii . Adeseori situatia acestor evrei era dramatica. Folositi la munci extrem de grele (spart pietre, reparat drumuri), ei se aflau într-o stare de extenuare fizica accentuata .
La 11 iulie 1942, Marele Stat Major a ordonat organizarea unor deportari ca pedeapsa pentru abaterile comise în timpul muncii obligatorii . La 24 iulie 1942, Presedintia Consiliului de Ministri a ordonat Ministerului Afacerilor Interne, prin ordinul nr. 9283 sa-i deporteze în Transnistria pe toti evreii comunisti sau simpatizanti comunisti. La 13 iulie 1942, Ministerul Afacerilor Interne a ordonat executarea acestui ordin în urma caruia 1.045 evrei au fost deportati în Transnistria . La 3 septembrie 1940, „Prefectura Politiei Capitalei aresteaza în Bucuresti 395 de evrei, dintre care o parte suspecti de comunism, iar alta parte – cea mai numeroasa – formata din cei care, în luna decembrie 1940, au facut cereri de plecare în Basarabia, cereri gasite în arhivele legatiei U.R.S.S. din Bucuresti . La 8 septembrie 1942, evreii arestati în ziua de 3 septembrie sunt deportati în Transnistria. De-a lungul drumului, numarul lor va creste pâna la 578, caci se vor adauga prin statii evrei din aceeasi categorie, arestati în orasele de provincie.
Odata cu acestia, evreii comunisti sau suspectati de comunism, internati în lagarul de la Tg. Jiu, în numar de 407, sunt îmbarcati în vagoane de marfa, cu destinatia Transnistria.
Cu acelasi tren sunt expediati în Transnistria 554 de evrei suspectati de comunism, aflati în libertate în diferite orase ale tarii, în special în Bucuresti, Timisoara; Arad, Galati, Roman, Botosani si Iasi, si 85 de evrei condamnati pentru activitate comunista, care la aceasta data se aflau în penitenciare, în curs de executare a pedepselor” .
La 22 septembrie 1942, un nou lot de 148 evrei sunt trimisi împreuna cu familiile lor în Transnistria pe baza rapoartelor facute de generalul Cepleanu , iar un alt lot de evrei arestati la 2 octombrie 1942, va fi eliberat 11 zile mai târziu si nu a fost trimis în Transnistria .
La 13 mai 1943, un detasament de 250 evrei din Bucuresti a plecat la Balta, în Transnistria, la munca obligatorie . Acesta a fost unul dintre ultimele transporturi de evrei din Moldova si din Muntenia spre Transnistria.
2. Basarabia si Bucovina
a. Alte asasinate în masa . La 25 iulie 1941, un convoi de 25.000 evrei români a fost condus de trupele române dincolo de Nistru, în Ucraina. Însa autoritatile germane au decis sa-i întoarca pe acesti 25.000 evrei români în Basarabia. Condusi la Scazinet, „se face o triere, batrânii, bolnavii si indivizii istoviti, aproximativ 1.000 de suflete, fiind îngramaditi separat, li se spune ca vor fi internati într-un azil de batrâni. Toti au fost împuscati si apoi îngropati într-un sant antitanc”, la 6 august 1941 . Acest masacru a fost efectuat de trupele germane. La 13 august 1941, convoiul format din 24.000 evrei români se afla între Scazinet si Iampol. Circa 150 de persoane s-au oprit pentru a se odihni într-o padure. Ele au fost împuscate pe malul fluviului de trupele germane. „Chiar si în ultimul moment, la trecerea Nistrului, nemtii au mai împuscat 800 de evrei, care nu trecusera apa la ora ce se fixase pentru terminarea operatiunii” . Dintre acesti 25.000 de evrei din Basarabia, izgoniti dincolo de Nistru de armatele române, la 25 iulie 1941, s-au întors doar 16.500 de persoane, la 17 august 1941. Mai mult de 8.000 de evrei si-au pierdut viata într-un interval de timp de trei saptamâni.
La 1 august 1941, „din ordinul Gestapoului sunt ridicati din ghetoul Chisinau 450 evrei, în special intelectuali si femei frumoase. Condusi afara din oras, la Visterniceni, au fost împuscati 411 dintre ei. Ceilalti 39 au fost readusi în ghetou spre a povesti ce s-a petrecut” . Un alt masacru, aproape de Nistru, a avut loc la 6 august 1941. „Jandarmii din Compania 23 Politie executa prin împuscare 200 evrei, pe care îi arunca în Nistru. Faptul este raportat laconic de Inspectoratul de Jandarmi Chisinau (raport nr. 80 din 13 august). Nu se indica nici împrejurarile, nici localitatea în care s-a savârsit macelul.
b. Lagarele de tranzit. Deportarea evreilor din Basarabia si Bucovina a constituit un proces amplu si sistematic stabilit de generalul Antonescu si de colaboratorii sai apropiati. Acest proces a fost implementat de Marele Stat Major al Armatei cu violenta si brutalitate. O nota a Secretariatului General al Consiliului de Ministri din 24 ianuarie 1944, privind diversele interventii ale anumitor oameni politici în favoarea evreilor români, dadea urmatoarea explicatie oficiala referitoare la cauzele ce determinau deportarile evreilor din România.
„Deportarea masiva a evreilor din Bucovina în Transnistria a început în august 1941. A urmat apoi deportarea celor din Chisinau si din Basarabia. Mai târziu, masura deportarilor s-a extins si la evreii din Ardeal si Banat, în proportie, însa, mult mai mica, deportarea facându-se din motive precise. Astfel, pe când deportarea evreilor din Bucovina si Basarabia s-a facut pentru a da o satisfactie simtului de onoare al poporului român, ultragiat prin:
• atitudinea evreilor fata de armata româna la retragerea acesteia din teritoriile cedate în iunie 1940 si prin:
• atitudinea lor fata de populatia româna în timpul ocupatiei U.R.S.S.; celelalte deportari de evrei din vechiul Regat, Ardeal si Banat s-au facut pe baza dispozitiilor domnului maresal Antonescu care a ordonat, la 17 iulie 1942, ca toti evreii gasiti ca au înfrânat legile si dispozitiunile actuale sa fie deportati pe Bug. Aceasta masura, ca si altele ordonate de domnul maresal, cu privire la trimiterile evreilor pe Bug – evreii comunisti, evreii trecuti la alte religii, evreii care se sustrag de la munca obligatorie – au avut ca scop combaterea nerespectarii legilor si degajarea centrelor aglomerate de elementele iudaice parazitare, care traiesc din înfrângerea legilor de economie si ordine interna” .
Rezulta în mod limpede din aceasta explicatie oficiala ca motivul principal al deportarii evreilor din Basarabia si Bucovina a fost „sa dea satisfactie simtului onoarei al poporului român”, cu alte cuvinte din motive de propaganda. Antonescu, personal, s-a implicat în aceasta propaganda atunci când, într-un ordin dat armatei române la 6 iulie 1941, prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne, „neamul evreiesc a supt (sic) pâinea saracilor, a speculat si a oprit dezvoltarea neamului românesc timp de câteva secole” si vorbea despre „nevoia de a ne scapa de aceasta plaga a românismului”, prin „masurile ce se afla în curs de aplicare si care vor fi continuate dupa normele ce voi hotarî” .
La 8 iulie 1941, în cadrul unei sedinte a Consiliului de Ministri, Mihai Antonescu afirma fara echivoc, referindu-se la deportarile evreilor: „nu exista în istoria noastra un moment mai favorabil” .
Doua zile mai târziu, Mihai Antonescu, vicepresedinte al guvernului, explica inspectorilor administrativi si pretorilor trimisi în Basarabia si Bucovina: „Actiunea de purificare etnica se va desfasura prin îndepartarea sau izolarea în tabere de munca, în locuri unde nu-si vor putea exercita influentele nefaste , a tuturor evreilor, cât si a celorlalti straini de neam a caror atitudine este îndoielnica..”.
La sfârsitul lunii iulie 1941, autoritatile militare românesti începeau deportarea masiva a evreilor din Basarabia si Bucovina dincolo de Nistru. Evreii fusesera adunati în coloane si împinsi spre Nistru. În cursul actiunii, trupele românesti de jandarmerie s-au lovit de rezistenta autoritatilor militare germane care considerau ca actiunea respectiva era prea grabita. Lagarele de tranzit din Basarabia si Bucovina au luat nastere tocmai datorita opozitiei autoritatilor militare germane, care nu permiteau, în prima jumatate a lunii august (1941), deportarea masiva, dincolo de Nistru, a populatiei evreiesti din Bucovina si Basarabia. Nici nu se punea problema eliberarii lor. S-a recurs deci la solutia provizorie a lagarelor de tranzit.
La 5 august 1941, un prim convoi de evrei români, compus din 3.000 de persoane, este împins îndarat, dincolo de Nistru, la Atachi, de catre germani . La 6 august 1941 conflictul româno-german referitor la deportarile evreilor dincolo de Nistru devine evident. Germanii nu permit trecerea spre Ucraina a evreilor, care sunt condusi înapoi – sub escorta – la Secureni .
Germanii au fost foarte îngrijorati si la 12 august 1941, Berlinul primea un raport: maresalul Antonescu ordonase ca 60.000 de evrei din Vechiul Regat sa fie transferati în Basarabia pentru a fi repartizati la „construirea drumurilor”. De asta data germanii s-au alarmat. Ei au întrezarit spectrul a mai mult de jumatate de milion de evrei, ba chiar mai mult, de evrei trecând Nistrul, în spatele unei Einsatzgruppe D foarte slabita si, oricum, coplesita de misiunea istovitoare pe care o reprezenta exterminarea evreilor din sudul Ucrainei. Cei 600 de oameni ai Einsatzgruppe-i aveau sa se prabuseasca sub greutatea evreilor din zonele avansate precum si din cele din spate.
Reactia germana a fost rapida. La mai putin de o saptamâna dupa ordonarea mobilizarii în vederea muncii, legatia germana îl sfatuia pe primul ministru adjunct, Mihai Antonescu, sa nu procedeze la eliminarea elementului evreiesc decât „într-un mod lent si sistematic”.
La 30 august 1941, seful misiunii militare germane din România, generalul-maior Hauffe si generalul-maior Tataranu, care reprezenta Marele Stat Major, au încheiat la Tighina Conventia Hauffe-Tataranu pentru Transnistria. Conventia stipula ca administratia si exploatarea economica reveneau autoritatilor române. În ceea ce-i privea pe evrei, se stabileau urmatoarele: „Evacuarea evreilor peste Bug nu este posibila în prezent. Ei trebuiesc, deci, concentrati în tabere de munca si întrebuintati la lucru, pâna când, dupa terminarea operatiunilor, evacuarea lor spre est va fi posibila” .
În linii mari, se pot distinge doua etape în cadrul procesului de deportare a evreilor din Basarabia si din Bucovina. Prima etapa se situeaza în timpul lunilor august si septembrie 1941, atunci când evreii din zonele rurale sunt concentrati în lagare de tranzit (Secureni, Edineti, Vertujeni Marculesti si alte lagare mai mici) si când evreii din zonele urbane sunt închisi în ghetouri. A doua etapa se va situa în timpul lunilor septembrie-noiembrie 1941, atunci când se va efectua deportarea sistematica a evreilor din Basarabia în Transnistria, în urma unui ordin dat în acest sens de Antonescu, la începutul lunii septembrie 1941 . Pentru punerea în practica, în mod eficient a deportarilor, Mihai Antonescu cerea în sedinta Consiliului de Ministri din 29 iulie 1941: „Tot în legatura cu Basarabia si Bucovina, v-as ruga sa trimiteti pe cine aveti mai bun si mai aspru în politie” .
Masura de a-i deporta pe evreii din Basarabia si Bucovina a dat nastere unei intense campanii de presa în ziarele românesti. Directorul ziarului „Porunca Vremii" scria despre aceasta chestiune: „Zarurile au fost aruncate... Lichidarea iudaismului a intrat în faza ei finala si decisiva în România: exodul, eliminarea evreilor din comunitatea natiunii se transforma într-o realitate ...
La bucuria dezrobirii se adauga si mândria de a fi pionieri si deschizatori de drumuri în rezolvarea problemelor iudaice în Europa.
Din satisfactia cu care presa germana înregistreaza cuvintele si hotarârile maresalului Antonescu, întelegem limpede ca România prefateaza azi deciziile istorice ale Europei de mâine în chestiunea jidoveasca” .
Evreii din Basarabia si Bucovina au fost adunati în lagarele de tranzit de la Secureni, Edineti, Marculesti, Vertujeni, precum si în alte lagare mai mici. Dar pentru a ajunge în aceste lagare de tranzit populatia evreiasca a fost târâta de jandarmeria româna de colo-colo, pe drumurile desfundate ale Basarabiei si Bucovinei, cel mai adesea fara apa si fara hrana. Au murit cel putin 17.000 de evrei numai în luna august a anului 1941 în timpul acestor marsuri fortate .
Din rapoartele jandarmeriei militare române, adresate în aceasta perioada Marelui Cartier General, reiese ca în ceea ce privea deportarea evreilor sau crearea lagarelor de tranzit situatia era haotica...
Care era situatia în lagarele de tranzit? La 17 iulie 1941, autoritatile române din Balti creeaza aproape de oras, în padurea Rautel, un lagar unde sunt masati evrei din ghetoul orasului. Lagarul de la Rautel se afla la 12 km de Balti si era compus din câteva cocioabe cazute în ruina si înconjurate cu sârma ghimpata . În acest lagar au fost internati 2.600-2.800 de evrei. Capacitatea celor 6 cocioabe existente era de, cel mult, 100 de persoane, iar restul „locuia” în santuri antitanc acoperite de ramuri .
Lagarul de tranzit de la Secureni a fost creat la sfârsitul lunii iulie 1941. Au fost internati în acest lagar în primul rând evreii din judetul Hotin, evreii din Noua Sulita si din alte târgusoare din Basarabia. Conform unui raport, din cauza alimentatiei cu cereale crude, mortalitatea a fost în primele zile de 30-40%, iar mai târziu de 3-4%. Din punct de vedere, financiar evreii din Secureni se aflau într-o situatie mai buna deoarece proveneau din judetul Hotin, pe când evreii din Edineti care venisera din Cernauti, Storojinet, Noua Sulita si Radauti erau totalmente lipsiti de bani în urma jefuirii lor în timpul deportarii lor prealabile dincolo de Nistru. Acesti evrei lihniti de foame au sosit în lagarul de la Edineti, care era organizat pe 5 strazi ale acestei comune . La Edineti, „mortalitatea era foarte ridicata si, în octombrie 1941, 85% din copii murisera” .
La 1 septembrie 1941, Inspectoratul de Jandarmi din Cernauti raporta Serviciului Marelui Pretor urmatoarele: „cazarea” (la Edineti si Vertujeni) „s-a facut în conditiuni bune”. S-a mai constatat si ca evreii nu prea aveau bani. La Edineti s-au ivit cazuri de scarlatina, de rujeola, dizenterie si febra tifoida, iar la Secureni erau internati si 1.698 de evrei din Lipcani într-o stare „deplorabila”. Ei „erau nemâncati de patru zile, rupti si plini de paraziti” .
Marile ghetouri: Chisinau si Cernauti .
Ghetourile de la Chisinau si Cernauti au fost cele mai mari ghetouri din Basarabia, respectiv, din Bucovina. Primul a durat câteva luni, din iulie pâna-n noiembrie 1941. Dupa noiembrie 1941, au ramas în ghetoul din Chisinau numai câteva sute de evrei. Ghetoul din Chisinau a fost creat la 24 iulie 1941 prin ordinul nr. 61 al generalului Voiculescu, guvernatorul Basarabiei. Au fost internati în cartierul sudic al orasului, la Visterniceni, 11.000 de evrei . La Chisinau, ca si în alte lagare unde evreii aveau bunuri cu ajutorul carora puteau cumpara bunavointa paznicilor, acestia „închideau ochii”. Ba unii chiar faceau mici servicii evreilor, procurându-le alimente sau facilitând schimbul de scrisori. Aceasta situatie este descrisa de seful Inspectoratului de Jandarmi din Chisinau si de generalul Voiculescu, guvernatorul militar al Basarabiei, care nota: „Personal, ducându-ma la aerodrom, am facut constatarea ca paza este iluzorie. Trebuie luate masuri, altfel ne vom pomeni cu toti jidanii peste noi sau fugiti. Unitatile de garda nu vor sta mai mult de 10 zile în ghetou” .
La 19 august, ghetoul din Chisinau avea de la 9.984 pâna la 10.578 de evrei, dintre care 2.200 pâna la 2.300 de copii si 5.200 pâna la 6.200 femei . Într-un raport trimis Presedintiei Consiliului de Ministri, generalul Voiculescu raporta la 31 august 1941 ca în ghetoul din Chisinau exista o minoritate de evrei care traiau din vânzarea bunurilor lor, o alta minoritate de 800 care lucra si ca majoritatea nu aveau nici o posibilitate de subzistenta, acestia fiind ajutati de comitetul local al ghetoului constituit ad-hoc. Generalul Voiculescu propunea ca autoritatile în drept sa se adreseze organizatiei HIAS pentru ca evreii saraci sa fie ajutati de confratii lor din America .
Iesirea evreilor din ghetoul de la Chisinau era posibila doar în teorie, cu permise eliberate de comandantul militar al orasului. De fapt, multi soldati si civili români au folosit ghetoul si pe locuitorii lui ca pe o sursa de îmbogatire rapida.
Un raport al SSI din 20-31 august 1941 mentiona ca situatia sanitara a evreilor din lagare si ghetouri se înrautatea din zi în zi, ca urmare a lipsei de sapun si de rufarie de corp si prevedea o epidemie de tifos. O alta nota informativa mentiona ca în ghetoul din Chisinau, evreii nu aveau haine si nici rufarie de pat si ca mureau 10-15 pe zi dintre ei. Numarul evreilor din Chisinau era în septembrie 1941 de 5.377 de familii, adica un total de 11.380 de indivizi .
La 4 decembrie 1941, într-o sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu a decis sa constituie o comisie de ancheta pentru a cerceta situatia ghetoului si conditiile în care fusesera deportati evreii. Raportul trimis lui Ion Antonescu de aceasta comisie mentiona existenta în ghetou a unui numar de 11.525 de evrei, dintre care circa 3.000 foarte saraci. Conform acestui raport, 441 evrei murisera în ghetou, dintre care 20 sinucisi, înainte de deportare . Marea majoritate a evreilor morti din cauze „naturale” în ghetoul din Chisinau erau batrâni si copii foarte mici.
Toti evreii din ghetoul de la Chisinau au fost deportati în toamna lui 1941. A fost amânata deportarea unui numar de aproximativ 150 de evrei bolnavi.
Cernauti . Ghetoul din Cernauti a avut o populatie de aproximativ 55.000 de evrei. 30.000 de evrei au fost deportati în toamna lui 1941 si 5.000 au fost deportati în timpul verii lui 1942 . Guvernamântul Basarabiei a avut trei guvernatori: colonelul Alexandru Riosanu, mort la 30 august 1941, generalul Cornel Calotescu, unul dintre responsabilii deportarilor din 1941 si 1942 si generalul C.I. Dragalina, care a devenit guvernator în 1943.
Dupa ce a primit ordin de la autoritatile centrale, guvernatorul Riosanu a semnat o ordonanta prin care devenea obligatorie pentru evreii din Cernauti purtarea stelei galbene. Sub Calotescu, si stelele galbene au devenit o sursa de bani pentru administratia locala. Sute de evrei din Cernauti au fost condamnati la scurte pedepse de transferare în lagare de concentrare (Edineti), deoarece fusesera surprinsi fara steaua galbena . În timpul retragerii din 1944, generalul Dragalina a suspendat masura portului stelei galbene pentru evreii din Cernauti, deoarece se temea de eventualele executii efectuate de germani. Printre evreii care n-au fost deportati, numai posesorii unor autorizatii speciale aveau dreptul de a munci. În perioada 1943-1944, dintre cei 15.000 de locuitori evrei ai ghetoului numai 1.000 aveau autorizatii de munca .
Regulamentul functionarii ghetoului de la Cernauti, din 11 octombrie 1941 (purtând semnatura guvernatorului Calotescu), preciza ca evreii se aflau sub jurisdictie militara, ca portul stelei lui David era obligatoriu în ghetou si ca nesupunerea sau instigarea la nesupunere erau pasibile de pedeapsa cu moartea. Se mai stabileau, de asemenea, norme referitoare la aprovizionarea evreilor si interdictia ca acestia sa paraseasca ghetoul . Întreaga populatie evreiasca din Cernauti a fost închisa în ghetou la 11 octombrie 1941. Pentru aceasta operatiune au fost necesare numai 9 ore .
d. Deportarile din Basarabia si Bucovina . La 6 octombrie 1941, Ion Antonescu declara într-o sedinta a Consiliului de Ministri: „În ceea ce-i priveste pe evrei, am luat masura ca sa-i scot definitiv si total din aceste regiuni. Masura este în curs. Mai am în Basarabia aproximativ 10.000 de evrei, care în câteva zile vor fi trecuti peste Nistru, iar daca circumstantele vor permite, vor fi trecuti dincolo de Urali” . Evreii din Basarabia au fost deportati din ghetoul de la Chisinau, din lagarul de la Vertujeni, unde erau internati evreii din judetul Soroca; din lagarul de la Marculesti au fost deportati evreii din judetul Balti care, în prealabil, fusesera internati în lagarele de la Rascani, Limbeni, Rautel. Au fost, de asemenea, deportati evreii din ghetourile de la Orhei, Cahul, Ismail, Vâlcov, Chilia Noua, Belgrad .
Marele Cartier General a fost, totusi, organismul central care a organizat si supervizat deportarea evreilor din Basarabia si din Bucovina.
La 2 septembrie 1941, „Marele Pretor al armatei, generalul Ion Topor, ordona Inspectoratului de Jandarmi Transnistria sa pregateasca lucrarile în vederea deportarii peste Nistru a tuturor evreilor din lagare. Deportarea urmeaza a începe la 6 sept., în grupuri de câte 1.000 de oameni, prin punctele Griuleni-Karantin si Rezina-Râbnita. (nr. 73)”
La 3 septembrie 1941, legiunea de jandarmi din Transnistria raspunde ca, conform ordinului generalului Antonescu, deportarea va începe la 15 septembrie . Desi Comandamentul II Teritorial al Armatei a ordonat Uniunii Comunitatilor Evreiesti sa colecteze pentru evreii din Basarabia „5.000 asortimente complete de efecte de corp civile (costum, palton, ghete sau pantofi, palarie, camase, izmene, ciorapi)” si, desi ordinul a fost executat, aceste efecte n-au ajuns niciodata la evreii basarabeni .
La 23 decembrie 1941 , locotenentul Augustin Rosca, însarcinat cu deportarea evreilor internati în lagarele de tranzit de la Edineti si Secureni, a primit de la Marele Cartier general, ordinul urmator:
„Evreii din lagarele Edineti si Secureni sa fie evacuati peste Nistru. S-au transmis si detalii cum sa se execute operatia; sa se formeze grupuri de 100 de persoane pe zi, sa se aibe grije de hrana lor, sa se ceara câte o caruta pentru 100 de persoane si, în ce priveste consemnul special, ca acei care nu se pot tine de convoi, fie din neputinta, fie din boala, sa fie executati . Asupra modului de executie, mi-a ordonat sa trimit cu 2-3 zile înainte de plecarea convoaielor un (spatiu alb în text) ce trebuie sa se prezinte la sefii de posturi din localitati si sa ceara militari si unelte (lopeti si târnacoape), care sa faca din timp gropi pentru circa 100 persoane la locuri potrivite, si anume, departe de sate, pentru a nu se auzi tipete si focuri de arme, si sa nu fie în vale, pentru a nu spala apele groapa. Gropile sa fie la distanta din 10 în 10 metri, unde se vor aduna cei ramasi de coloana. Pentru acei, însa, care nu se puteau aduce pâna la gropi, consemnul conventional de executare pe loc era „Alexianu” .
Evreii din Basarabia, deportati în Transnistria, au fost sistematic jefuiti, si nu numai de taranii din satele pe care le traversau. La Chisinau, o comisie a Bancii Nationale Române a fost însarcinata de generalul Voiculescu sa confiste aurul si celelalte valori pe care le posedau evreii . Toate mobilele ce apartineau evreilor din Chisinau au fost confiscate si distribuite functionarilor locali, civili si militari . O comisie asemanatoare a BNR actioneaza la Atachi unde, conform declaratiilor generalului Tataranu, seful Statului Major al armatei, în complicitate cu ofiteri si subofiteri din campania 60 de politie îi jefuiau pe evrei . Un raport al generalului de jandarmerie Tobescu, datat din 20 noiembrie 1941, mentiona: „atunci când trenurile cu deportati au ajuns la Nistru, mari cantitati de bagaje ramasesera, prin gari sau pe câmpuri. Autoritatile locale au luat masura de a stoca aceste bagaje în case si în depozite, însa masurile luate pentru a le pazi sunt insuficiente. Astazi a început inventarul bagajelor acestora si se va stabili distribuirea lor catre armata, spitale, Crucea Rosie sau Societatea de Patronaj. Pâna-n prezent, Comandamentul 4 Teritorial din Marculesti a luat 10 vagoane si Ministerul Apararii Nationale alte 3 vagoane.”
Deportarea evreilor din Bucovina si Basarabia a însemnat înca de la început, pentru multi dintre ei, moartea. Drumurile care duceau de la lagarele de tranzit spre Nistru erau, literalmente, acoperite de cadavre. Uneori paznicii convoaielor i-au împuscat pe evreii cei mai bine îmbracati, la cererea taranilor aflati pe sosea, care cumparau cu 1.200 sau 1.500 lei oameni înca vii si pe care soldatii îi predau dupa ce-i ucisesera, ca sa-i jefuiasca de haine . Raportul de ancheta nr. 2 al comisiei constituite conform ordinului maresalului Antonescu, la sfârsitul lui 1941, pentru a cerceta nereguli comise în ghetoul de la Chisinau, cuprinde precizari privitoare la directivele primite de jandarmii care escortau convoaiele si la modul în care aceste directive fusesera executate. Locotenentul Rosca executase scrupulos dispozitiile, care au avut drept rezultat 500 de evrei ucisi, dintre cei ce fusesera evacuati din lagarul de la Secureni, pe drumul Secureni-Cosauti...
La 18 noiembrie, generalul Voiculescu trimitea Presedintiei Consiliului de Ministri un raport în care mentiona:
„În Basarabia, problema evreiasca este rezolvata.Se mai gasesc numai 118 evrei în ghetoul Chisinau, din care 53 bolnavi in spitale. În curând, vor fi trecuti peste Nistru si acestia.”
La 30 iunie 1942, Guvernamântul Basarabiei raporta Presedintiei Consiliului de Ministri (numarul 1817/C) ca existenta ghetoului din Chisinau luase sfârsit, ultimul lot de evrei fiind deportat la 25 iunie 1941 la Vradievca, în Transnistria . Membri ai unor secte religioase, precum Martorii lui Iehova, baptistii si inochentistii au fost si ei, persecutati în Basarabia din pricina credintei lor. În decembrie 1941, 38 de membri ai sectei mileniste au fost internati la Onestii Noi. În 1943 se aflau în lagarul de la Onestii Noi numerosi Martori ai lui Iehova. În decursul aceluiasi an, 74 de baptisti au fost internati la Onestii Noi .
La 9 octombrie 1941, Guvernamântul Bucovinei a ordonat autoritatilor militare de la Cernauti sa supravegheze atent împrejurimile Cernautilor, pentru a împiedica, astfel, iesirea evreilor din oras . La 13 octombrie 1941, a început deportarea evreilor de la Cernauti . Chiar si înaintea datei respective, casele evreilor fusesera jefuite de populatia ucraineana si româneasca din Cernauti, dupa cum reiese dintr-o nota informativa a Sigurantei Române . Evreii din Cernauti au fost deportati între 14 si 24 octombrie cu 20 de trenuri. Primul tren a plecat de la Sadagura transportând 400 de familii evreiesti care fusesera internate în lagarul ce purta acelasi nume. Celelalte trenuri au pornit de la Cernauti. Jumatate din aceste trenuri, care plecasera la orele 21,5, aveau ca destinatie lagarul de la Marculesti. Iar a doua jumatate, ce pornisera la orele 14,5, au avut ca destinatie Atachi . Evreii care nu primisera autorizatia de a ramâne la Cernauti au fost ridicati din ghetoul cernautean care, din cauza lipsei de apa potabila si a densitatii foarte mari a populatiei, mirosea a „sudoare înacrita, urina, fecale, umezeala igrasioasa” , si escortati pâna la gara. „Populatiunea sortita deportarii era, mai întâi, adunata în grupe de 2.000 si apoi, prin noroi si mocirla, împinsa spre rampele de încarcare din gara principala. Aici, înghesuita în vagoane, câte 40-50 de vagon (vagoanele sub paza militara, iar trenul sub comanda unui ofiter) si convoiul se pune în miscare spre Nistru, spre punctele de concentrare Atachi si Marculesti, de unde peste râu erau trecuti de Charon în împaratia infernului. Scene sfâsietoare se petreceau pe rampa de îmbarcare si la plecarea trenurilor. Despartirea de membrii aceleiasi familii, plecând copiii si ramânând parintii, sau invers, despartirea de frati si surori, ba chiar dintre soti, umpleau de vaiet vazduhul si miscau si inimile cele mai împietrite. Era despartirea pentru totdeauna, plecarea unora la suferinta si moarte, ramânerea celorlalti în sclavie si durere.
Exodul evreilor din Cernauti constituie un tragic capitol din istoria omenirii si va înregistra de-a pururi stirbirea cea mai grava adusa notiunei de civilizatie si cultura.”
La 7 noiembrie 1941 a început deportarea evreilor din zona Dorohoi, evrei care-au fost, în prealabil, jefuiti de bani si de bijuterii. Locuiau în acel moment la Dorohoi 12.238 de evrei, din care jumatate fusesera deportati din zonele rurale în orasel. Un raport al politiei din Dorohoi, din luna octombrie 1941, descrie conditiile lor de viata. „Cazati în case insalubre, barbati, femei si copii, cu hrana mizerabila si insuficienta, care se compune dintr-o supa incolora si nimic altceva, dorm câte 15, 20 în camere întunecate, goi si în zdrente” .
La 7 noiembrie au fost deportati evreii din Darabani. „Nu s-a permis ramânerea nici celor batrâni de 80-90 ani, a bolnavilor, copiilor mici, a infirmilor, dementilor, decoratii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi, ofiterii de rezerva, medici, avocati, farmacisti, dentisti” . Toti deportatii au fost din nou jefuiti la gara, înainte de a fi îmbarcati în trenuri. „ La gara, înainte de îmbarcare, au fost perchezitionati si li s-a luat tot ce mai aveau asupra lor, dupa cum s-a descris mai sus, si bagati în vagoane de marfa, 50-60 la un loc si apoi încuiati. Acestia fiind evacuati din oraselele lor înca din luna iunie, nu aveau, majoritatea din ei, decât o camasa pe dânsii, desculti si în haine rupte de vara, copiii mici si batrânii înghetati de frig, a prilejuit un spectacol care facea lumea sa plânga când îi vedea” .
La 8 noiembrie 1941 au fost „evacuati” în aceleasi conditii evreii din Saveni si din Mihaileni, iar la 12 noiembrie 1941 a. început deportarea evreilor de la Dorohoi, care a continuat si a doua zi, 13 noiembrie. Au fost deportati, de asemenea, din Dorohoi 1.200 de evrei care mai fusesera, anterior, deportati în sudul tarii, la munca obligatorie în timpul verii lui 1941. La 14 noiembrie 1941 s-a suspendat deportarea evreilor din Dorohoi. Conform raportului avocatului Musat, trimis la Dorohoi de Uniunea Comunitatilor Evreiesti din România, au fost deportati din Dorohoi, doar în aceste câteva zile, aproximativ 10.000 de evrei, în orasel ramânând numai 2.500. Unii evrei din Dorohoi au murit de frig în vagoanele ce-i duceau la Atachi. Cei care au supravietuit au fost aici din nou jefuiti. Ordinul de deportare a evreilor din Dorohoi fusese dat de Guvernamântul Bucovinei în colaborare cu autoritatile militare .
La 28 mai 1942, într-o sedinta a Consiliului de Ministri, guvernatorul Bucovinei, generalul Calotescu a anuntat ca decisese, dupa ce-l consultase în prealabil pe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, sa deporteze 4-5.000 de evrei din Cernauti . În luna iunie 1942 un nou val de deportari s-a abatut asupra populatiei evreiesti din Bucovina. Au fost deportati aproximativ 4.000 de evrei din Cernauti si câteva sute din Dorohoi. La 7 iunie 1942, „ din ordinul Guvernatorului Bucovinei, general Corneliu Calotescu si sub directa supraveghere a sefului sau de cabinet, maior Stere Marinescu, se procedeaza la o noua serie de deportari din Cernauti. Se pare ca proiectul prevedea deportarea celor 4.000 de oameni care, cu prilejul triajului din noiembrie 1941, capatasera autorizatii de ramânere în oras, semnate de fostul primar, dr. Traian Popovici, acum cazut în dizgratie.” Mii de evrei au fost adusi pe terenul sportiv „Macabi”, pe baza listelor pregatite în prealabil. Dupa o perchezitie severa (inclusiv controlul ginecologic al femeilor), cei ce fusesera retinuti pe terenul „ Macabi” au fost deportati în vagoane închise în Transnistria.
Cifra aproximativa a evreilor asasinati de armatele românesti si germane în Basarabia si Bucovina este greu de stabilit, deoarece din statistici si documente nu reiese în mod clar câti evrei din cele doua provincii fusesera deportati din iulie 1940 pâna-n iunie 1941 de catre autoritatile sovietice si câti dintre ei se retrasesera cu Armata Rosie si cu autoritatile civile. Ultimul recensamânt românesc dinaintea celui de-al doilea razboi mondial stabilea cifra de 756.930 pentru populatia evreiasca din România, populatie care constituia în acel moment a 3-a comunitate evreiasca din Europa în ceea ce privea numarul membrilor ei.
Dintre acesti 756.930 evrei, 205.958 traiau în Basarabia, ceea ce reprezenta 7,2% din populatia provinciei acesteia, si 107.975 locuiau în Bucovina, reprezentând 10% din populatia acestei provincii. În Basarabia si Bucovina traiau, deci, în 1930, 315.000 de evrei. Conform evaluarilor Institutului Central de Statistica, 278.943 evrei au fost inclusi în populatia U.R.S.S., în timpul ocupatiei de catre U.R.S.S. a Basarabiei si a Bucovinei de nord . Diferenta dintre 279.000 si 315.000, respectiv 36.000 de evrei, reprezinta în mare numarul evreilor care traiau în sudul Bucovinei (ramas românesc), precum si rezultatul anumitor modificari demografice (migrari, diferente dintre nasteri si decese). În judetul Dorohoi, încorporat ulterior Bucovinei, mai locuiau înca alti 15.000 evrei. Zeci de mii de evrei din Basarabia si Bucovina au fost ucisi în timpul lunilor iulie si august 1941. La 1 septembrie 1941 a avut loc o numaratoare oficiala a locuitorilor din Basarabia si din nordul Bucovinei. A rezultat – pentru ambele provincii – cifra de 126.634 evrei . Conform evaluarilor lui Matatias Carp si ale lui Jean Ancel, în perioada iulie-august 1941 aproximativ 150.000 de evrei români au fost ucisi în Basarabia, Bucovina, Herta si Dorohoi .
|
