|
La sfârsitul celui de-al doilea Razboi Mondial supravietuisera aproximativ 375.000 de evrei români. În 1930 traisera în România 756.000 de evrei. Dintre acestia, 150.000 fusesera deportati de autoritatile maghiare, în complicitate cu autoritatile germane, în anul 1944, în lagarele de exterminare din Polonia si din Germania. Iar dintre acesti evrei, 130.000 au fost asasinati. Din anul 1940 si pâna în 1944 au mai fost asasinati în Transilvania si cca 1.000 de români, iar alti zeci de mii au fost siliti sa se refugieze dincolo de granite. Tot în 1944, trupele unguresti care ocupasera temporar localitatea Sarmas, din Transilvania de sud (localitate ce fusese inclusa în teritoriul României), au asasinat 126 evrei .
Conform unor evaluari diverse, aproximativ 100.000 de evrei din Basarabia si din Bucovina s-au retras cu autoritatile sovietice în 1941, sau au fost deportati de ele. Aproximativ 50.000 de evrei au supravietuit deportarilor din Transnistria. Aproximativ 55.000 de evrei au fost ucisi în Basarabia si în Bucovina de trupele române si germane în 1941. Au mai fost omorâti în Transnistria si, cel putin, 130.000 de evrei localnici (mai ales la Odessa si în judetele Golta si Berezovca) si cel putin 75.000 de evrei români deportati au fost ucisi sau au murit. Aproximativ 270.000 de-evrei si-au gasit moartea, sub jurisdictia româneasca, asasinati din ordinul autoritatilor (centrale sau locale) românesti, uneori în colaborare cu germanii, deseori fara concursul acestora. În cursul procesului criminalilor de razboi români, Wilhelm Filderman a declarat ca cel putin 150.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au murit sub regimul lui Antonescu. În cursul aceluiasi proces, conducatorul sionist Misu Benvenisti a declarat ca 270.000 de evrei murisera sub aceeasi administratie . Exact acelasi numar de morti este mentionat si de Raul Hilberg. Se adauga la aceasta cifra si 25.000, cel putin, de tigani deportati, dintre care s-au întors maximum jumatate.
Istoria exterminarii si supravietuirii evreilor români în timpul celui de-al doilea razboi mondial este plina de contradictii si de paradoxuri. Victimele pogromurilor legionare din ianuarie au fost, din punct de vedere numeric, putine, în raport cu asasinatele în masa comise ulterior de armata si de jandarmeria româna, imediat dupa începutul razboiului. Asasinatele în masa au constituit si o victorie ideologica a legiunii, fiind rezultatul direct al unor ani multi de propaganda legionara si reprezentând, în consecinta, materializarea directa a ideologiei antisemite a Garzii de Fier. Ironia istoriei consta în faptul ca în acea perioada Legiunea era interzisa. Dupa cum scrie Raul Hilberg, ,,nici o tara, cu exceptia Germaniei, n-a participat atât de masiv la masacrarea evreilor” .
Trei elemente au cântarit foarte mult în balanta mortii si supravietuirii evreilor români: violenta incontrolabila, coruptia si oportunismul.
,,Oportunismul era practicat nu numai în politica nationala, ci si în relatiile personale. Coruptia domnea pretutindeni. România a fost singura tara din Axa în care personalitati ce ocupau posturi atât de importante, ca acela de ministru si de primar al capitalei, au trebuit sa fie demise din cauza unor tranzactii «obscure» cu bunuri evreiesti. Dorinta de câstig era atât de apriga în România, încât ea ar fi trebuit sa permita multor evrei sa-si cumpere linistea... La o cercetare atenta, aparatul birocratic românesc ne apare ca o masina putin fiabila care nu reactiona corect, facând, uneori, marsarier iar, alteori, pornind cu excesiva viteza înainte. Acest fel de a functiona, dezordonat spontan, iregular, împrastiat si putintel detracat era rezultatul unui oportunism amestecat cu spiritul distrugator al unei letargii periodic întrerupte de explozii de violenta.”
Politica statului român fata de evrei în timpul guvernarii Antonescu s-a concretizat în aruncarea lor în afara societatii, în munca lor fortata si în asasinarea masiva a celor din nordul tarii: Basarabia, Bucovina si Iasi. Aceasta crima de proportii va ramâne o parte din istoria nationala a României.
|
