Sponsorii RJH: B'nai B'rith International si Federatia Comunitatii Evreiesti din Romania
 Evenimente § ISRO-Press    english version            
Buletin de stiri ISRO-Press
Anul lV, Numarul 293, 12 Octombrie 2003

  • Cultura proprie si a celor din jur - tema a unui seminar international
  • Sala de concerte la o sinagoga din Timisoara

    Va rugam sa contactati ISRO-Press pentru a va abona la Buletinul de stiri in limba romana sau engleza.



  • Un seminar international intitulat "Minoritati, Mosteniri Culturale si Civilizatie Romaneasca Contemporana" - dedicat promovarii valorilor culturale ale minoritatilor etnice in contextul Romaniei contemporane - va avea loc la Bucuresti in perioada 21 - 22 Octombie 2003.

    Manifestarea isi propune sa ofere prilejul unui schimb de idei legat de modalitatile de conservare, comunicare si receptare a culturii proprii in raport cu a celor din jur, facilitand dialogul intercultural si oferind ocazia dezbaterii dinamicii relatiilor minoritate - majoritate.

    Organizat de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER) si B'nai B'rith International, in colaborare cu Ministerul roman al Afacerilor Externe, organizatia "Civic Education Project" Romania si Centrul de Studii Ebraice "Goldstein Goren" al Universitatii Bucuresti - seminarul este compus din trei sectiuni:

    1. Promovarea multiculturalismului prin initierea dialogului interetnic
    2. Studii de caz: Poiecte de success pentru pastrarea mostenirii culturale
    3. Mostenirea evreiasca: Lectii traite, lectii invatate

    Iata cateva din prelegerile programate:
    - De la Goy-Evreu la Evreu-Goy; Michael Shafir, Senior Area Specialist, Radio Europa Libera
    - Holocaustul din Romania si Consecintele Sale in Imagini Fotografice; Radu Ioanid, Muzeul Holocaustului din Washington
    - Germanii din Romania intre Nazism si Stalinism; William Totok, cercetator, Germania
    - Fotografia Digitala a unei Lumanari Arzand; Stefan Maier, manager al Proiectului Mostenirea Culturala a Evreilor din Romania
    - Jews, their Diaspora and the Minority Experience; Jeremy Cohen, director la Centrul de Cercetare al Diasporei "Goldstein-Goren", profesor Universitatea Tel-Aviv
    - Toleranta Romanilor fata de Minoritatile Etnice - Intre Mit si Realitate; Andrei Oisteanu, cercetator, Centrul de Studii Ebraice "Goldstein Goren", Universitatea Bucuresti
    - Gala Galaction si Mostenirea Culturala Evreiasca; prof. George Voicu, Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti
    - Laolalta - un Proiect Cultural; Georgeta Rosu, Muzeul Taranului Roman
    - Structuri Guvernamentale Implicate in Problemele Minoritatilor Nationale. Trecut si prezent; Peter Eckstein Kovacs, reprezentant al minoritatii maghiare
    - Prezenta de o Mie de Ani a Armenilor in Romania - un Mod de Convietuire Etnica; Varujan Vosganian, reprezentant al minoritatii armene
    - Populatia Rroma din Romania: Aparitia unei Identitati Stigmatizate; Vasile Ionescu, reprezentant al minoritatii Rroma
    - Actiuni Regenerative si Mimetice de Pastrare a Identitatii Minoritatilor Nationale; Andrei Ioan Stefanko, reprezentant al minoritatii slovace
    - Mostenirea Culturala Evreiasca, Fond si Forma; Harry Culler, cercetator, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania
    - Semnificatia Templului Coral in cadrul Mostenirii Culturale Evreiesti; Lya Benjamin, cercetator, FCER
    - Romanian Jews, Romanian Antisemitism, Romanian Holocaust; Paul Shapiro, Muzeul Holocaustului din Washington
    - Mostenirea Culturala Evreiasca intre Prezervare, Re-evaluare si Re-lansare; Dorel Dorian, deputat, redactor sef al revistei "Realitatea Evreiasca"
    - Model de "Jewish Trail" - Mostenirea Culturala a Evreilor din Sudul Frantei; Carol Iancu, profesor, Universitatea Paul Valery, Montpellier
    - Administrarea Memoriei Istorice. Aspecte Contemporane; Liviu Rotman, cercetator, Centrul de Cercetare a Diasporei "Goldstein-Goren", Universitatea Tel Aviv

    - Mostenirea Culturala a Evreilor din Romania, un proiect inter-disciplinar; Alexandru Florian, manager pentru Romania al Proiectului Mostenirea Culturala a Evreilor din Romania

    Moderatori: Liviu Rotman, Felicia Waldman, Andrei Oisteanu, Alexandru Florian, Liliana Popescu

    Vor aduce saluturi reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei, reprezentantul USAID/World Learning / Ambasadei SUA din Romania, Academicianul Nicolae Cajal, presedintele FCER, Daniel Mariaschin - vice presedinte executiv al B'nai B'rith International.

    In timpul seminarului va fi lansata cartea "Timpul lacrimilor secate" a scriitoarei Ruth Glasberg Gold, Hasefer 2003.

    sus


  • Sala de concerte la o sinagoga din Timisoara

    Societatea Filarmonica din Timisoara a primit o finantare de 40.000 de dolari pentru realizarea proiectului de amenajare a unei sali de concerte in incinta sinagogii din centrul orasului, anunta ziarul Evenimentul zilei din Bucuresti. Banii vin de la Fondul Monumentelor din Statele Unite ale Americii, care a finantat si renovarea ansamblului brincusian de la Tirgu Jiu.

    Sinagoga a fost construita intre anii 1863 si 1865, dupa proiectul arhitectului vienez Ignatz Schumann. Cladirea apartine Comunitatii Evreilor din Timisoara si a fost concesionata, gratuit, pe o perioada de 50 de ani, Societatii Filarmonice. Reprezentantii Comunitatii Evreiesti au depus la Primaria Timisoara si o adresa prin care isi exprima acordul pentru ca sinagoga sa devina centru de concerte, existand in acest sens si avizul Ministerului Culturii. In sinagoga nu a mai fost efectuat de mai multi ani serviciul religios.

    sus


    - Buletin de stiri ISRO-Press - Arhiva -
    - inapoi la pagina Evenimente -


  • Google